Oana și Viorel Lis sunt în culmea fericirii! Vor deveni PĂRINȚI!

na şi Viorel Lis vor adopta un copil. La 42 de ani, soția fostului edil al Capitalei îşi doreşte mai mult ca niciodată şi se simte pregătită să devină mamă.

„Mi-am luat certificatul de părinte adoptator. Eu când am luat era pe doi ani. Am înțeles că s-a schimbat legea și acum e valabil cinci ani și al meu. Acum este un program pe calculator care e în funcție și de profilul meu psihologic și aștept. Am stat până la 40 de ani de ani fără copil, pot să mai aștept și sunt convinsă că se va întâmpla lucrul ăsta. Eu dacă pornesc la un drum nu mai dau în spate. Sunt convinsă că la anul voi fi mămică‘, a declarat Oana Lis într-un interviu pentru Redacția.ro.

Oana Lis a declarat că nu are preferinţe în ceea ce privește se.x.ul copilului, vrea doar să devină mămică şi să-şi strângă copilul în braţe.

„În opțiunile mele sunt și băiat și fetiță. O mamă care adoptă e la fel ca o mamă care naște. Poate tu-ți dorești băiat sau fată, dar ce vrea Dumnezeu. Am emoții când mă gândesc la lucrul ăsta. Mă gândesc deja că copilul deja trăiește, dar el nu știe că o să facă parte din viața mea și eu din viața lui‘, a mai explicat Oana Lis.

Copilul are deja camera pregătită
Oana şi Viorel au pregătit deja camera copilului. Fostul edil al Capitalei, în vârstă de 77 de ani, și-a cedat deja camera în care a dormit, în care este amenajată acum camera copilului.

„Mă bucur de perioada asta și am început să fac schimbări prin casă, să fac loc în dulap. Și Viorel a cedat locul lui, acolo să doarmă copilul. Toate lucrurile astea trebuie pregătite din timp„, a dezvăluit Oana Lis pentru sursa citată.

Mai mult, de doi ani, soția fostului edil al Capitalei este psiholog cu acte-n regulă. Ea a dezvăluit că o şedinţă de terapie cu ea costă doar 70 de lei, în condiţiile în care colegii ei de breaslă încasează în jur de 200 de lei pe ora de terapie.

„Este o meserie bănoasă dacă te angajezi într-un spital. Îmi doream să mă angajez undeva la stat, dar cu pandemia…m-a blocat lucrul ăsta. Salariile la stat sunt în jur de 6.000 de lei (…) Eu am un preț foarte mic, adică la mine o ședință costă 70 de lei. În primul rând este și online, nu este același lucru cu a fi față-n față. La cabinet nu am avut decât doi clienți și apoi a început pandemia.

Sunt psiholog începător, dar am experiența vieții și a lucrurilor pe care le-am trăit, asta o dată, și-n al doilea rând eu nu am credite, am casă, am mașină. Pentru mine banii ăștia… E o meserie, e normal să fiu plătită. În același timp pentru mine e ceva de suflet. Eu neavând copii, fac ceva din plăcere”, a mai spus Oana Lis pentru Redactia.ro.