ELENA MARIN, ÎN PERICOL SĂ IASĂ DIN COMPETIȚIA SURVIVOR: „ÎMI PARE RĂU CĂ DEZAMĂGESC!”

Echipa Faimoșilor de la Survivor a pierdut, vineri, primul joc de imunitate al săptămânii, iar Elena Marin a ajuns să fie nominalizată pentru eliminare.

Ștefan Ciuculescu, Sebastian Chitoșcă și Zanni au propus-o reproșându-i că este slabă din punct de vedere sportiv și sunt convinși că aceasta nu mai poate face față competiției.

Chiar dacă este în pericol să părăsească concursul, Elena Marin susține că nu renunță la visul ei de a câștiga sezonul 2 Survivor România și asigură telespectatorii că este capabilă să lupte mai departe în competiția din Dominicană.

„Cred că mă așteptam. Îmi pare rău că dezamăgesc. Zanni a spus la un moment dat că nu am venit să lupt, dar eu asta am făcut.

Aș vrea să-l contrazic și să spun că am venit aici să lupt până la capăt. Mereu am spus că am venit aici singuri și plecăm singuri. Chiar dacă am o perioadă mai proastă, îmi doresc să lupt, îmi doresc să-mi revin, să ajung până la capăt și să-mi îndeplinesc visul.

Publicul este cel care decide și Dumnezeu. Atâta timp cât va mai fi să stau în această competiției, voi da tot ce pot”, a spus Elena Marin după ce a fost nominalizată de Faimoși.

Reacția lui Zanni după ce au pierdut prima imunitate

„Eu simt o frustrare reală în echipa asta care nu are cum să nu fie. Ne împuținăm, se strânge lanțul și din punctul ăsta al competiției. Concursul e mai mult psihologic. Îl rog pe Ștefan să se abțină. Telespectatorii trebuie să vadă adevărul, cine își aduce aportul.

Când spun pe bune ce se întâmplă mi se sparge în cap. Am spus de ieri că îmi văd de treaba mea, dar astăzi am încercat să o ajut și pe Elena. Realitatea să fie cea care e aici, să nu fie scuze, drame, invenții.

Eu nu mai reproșez nimănui nimic. Sunt câteva persoane care nu și-au mai adus aportul. Cine se simte să ia realitatea așa cum este. Mă oftic că a luat Albert ultimul punct cu mine. Mi-e frică să mă exprim, pentru că știu că până acum totul s-a jucat psihologic”, a spus Zanni la consiliu.