Ludovic Orban exclude creşterea alocaţiei pentru copii de la 1 iulie: „Hai să fim cinstiți, nu există resurse”

Majorarea alocaţiei pentru copii nu se va face anul acesta. O spun răspicat premierul Florin Cîţu şi preşedintele PNL, Ludovic Orban.

Liderul PNL, Ludovic Orban, a explicat luni, la Pitești, că nu sunt bani la buget pentru creşterea alocaţiei de stat pentru copii începând de la 1 iulie. În schimb, a afirmat liberalul, alocațiile vor mai crește anul viitor cu 20%, după ce la începutul acestui an a existat o altă creștere de 20%.

Întrebat dacă există șanse pentru creşterea alocaţiei copiilor de la 1 iulie, Orban a spus că în coaliția de guvernare „au mai apărut păreri” în acest sens dar „nu ne permitem”. „Hai sa fim cinstiti, nu exista resurse ca sa ne mai permitem creşterea alocaţiei in acest an, daca vrem sa putem sa le mai crestem si la anul. Noi sustinem ca alocatiile sa nu mai creasca in 1 iulie, ci de la anul”, a spus Orban.

Alocațiile pentru copii nu vor mai crește în acest an, a explicat premierul Florin Cîțu, pentru că au crescut deja cu 20% la începutul anului, iar toate celelalte propuneri de majorări erau făcute de PSD.
Bugetul pe 2021 este deja aprobat și nu are prevăzute sume suplimentare pentru majorarea alocațiilor de stat, a precizat Florin Cîțu.

„Aici nu va trebui să existe niciun fel de discuţie, bugetul a fost aprobat şi alocaţiile au crescut la începutul anului cu 20%, este ceea ce avem în buget în acest moment, este un amendament care a trecut în Parlament, celelalte propuneri erau propuneri care ţin de PSD. Mă aştept ca membrii coaliţiei să susţină programul de guvernare al acestei coaliţii, să susţină obiectivele pe care ni le-am asumat în faţa partenerilor noştri internaţionali şi nu să susţină legi ale PSD”, a declarat Florin Cîţu, citat de news.ro.

Întrebat dacă sunt membri ai coaliţiei care susţin legea PSD, premierul a răspuns: „Am înţeles că sunt câteva în parlament, se întârzie şi semnalul este clar că nu vreau să ajungem să trebuiască iar să luăm noi decizia să corectăm. Este în Parlament legea care peermite creşterea anuală a alocaţiilor, trebuie să ne ţinem de acest calendar”.