2.500 de lei AMENDĂ dacă stai la bloc și faci asta! Regula pe care toți locatarii trebuie să o știe

Sunt amenzi mari pentru românii care locuiesc la bloc și care comit următoarea greșeală. Se pare că cei din Constanța care își usucă hainele în exteriorul blocului o să fie amendat cu suma de 1.000 de lei.

Amenzi de 2.500 de lei pentru românii de la bloc care comit această greșeală
De altfel, Primăria a aprobat deja acest nou regulament care interzice, atât agățatul rufelor la balcon, cât și spălatul covoarelor în stradă. De menționat este că Constanța este un oraș turistic și cel puțin trei luni pe an și măcar 3 luni pe an găzduiește turiști din toată lumea. Orașul are și multe de arătat: nisip fin, mare limpede, istorie, dar și rufele agățate ale localnicilor: pe balcon sau în curți, la vedere.

Doar că hotărârea Primăriei de a îi amenda pe cei cu rufele la geam i-a surprins pe constănțeni.

”Eu am avut sârmă și mi-a dat-o jos, că nu știu cine din bloc m-a reclamat”, a spus o localnică.

”Sunt prevăzute amenzi pentru toate contravențiile ce fac parte din acest regulament; sunt amenzi diferențiate între persoane fizice și persoane juridice iar ele se situează de la câteva sute de lei până la 2.500 de lei, cea mai mare amendă”, a spus și Alin Vintilă, purtător de cuvânt Primăria Constanța.

În acest fel, municipalitatea speră să se schimbe înfățisarea blocurilor de la malul mării.

Au fost demarate acțiuni și în Arad, la începutul acestui an
Și la Arad polițiștii locali au demarat în luna ianuarie a acestui an o serie de acțiuni de verificare a respectării prevederilor unei hotărâri din 2006 – HCLM 162/2006 în ce privește gospodărirea municipiului Arad, care face referire la întreținerea locuințelor, anexelor și împrejurimilor.

După ce la sfârșitul anului trecut, Primăria a declarat război aparatelor de aer condiționat, ce urâțesc fațadele imobilelor, a venit și rândul sârmelor de întins rufe, amplasate în afara balcoanelor.

Potrivit prevederilor actului normativ, în blocuri rufele se pot usca în balcoane, terase, logii numai pe dispozitive care să nu depășească cota parapetului. De asemenea, este interzisă montarea dispozitivelor de uscare a rufelor pe întreaga fațadă a blocului.

“Agenții DGPLA vor verifica condominiile din toate cartierele municipiului, comunicând tuturor proprietarilor ale căror imobile cad sub incidența hotărârii să procedeze la desființarea dispozitivelor montate pentru uscarea rufelor în termen de 5 zile. În situația constatării existenței unor astfel de dispozitive neconforme, în primă fază va fi aplicată măsura sancționatorie a avertismentului”, se arată în comunicatul Poliției Locale. În situația nerespectării termenului prevăzut, proprietarii imobilelor primesc sancțiuni cu amendă de la 700 lei la 1.000 lei.