Dana Budeanu, ironii despre valul patru al pandemiei: „Păi hai să stăm închişi în casă toată vara şi, în toamnă, când vine valul patru, arătăm degetul mijlociu la tot globul”

Dana Budeanu a comentat la “Sinteza Zilei” un studiu potrivit căruia un procent semnificativ din români

s-au imunizat natural împotriva COVID-19. Mai mult, ea a analizat şi declaraţiile oficialilor potrivit cărora urmează un val patru al pandemiei.

Potrivit Danei Budeanu, pandemia COVID-19 s-a terminat. Declaraţia vine după apariţia unui studiu, organizat de o companie care a realizat cele mai multe teste din ţară, care atestă că aproximativ 30%

din români s-au imunizat deja natural. Alături de cei vaccinaţi România bifează astfel indicele de imunizare în masă.

„Sunt imunizaţi definitiv faţă de cei care s-au înțepat. 0.6 % s-au mai reinfectat, aceasta cifră este dată de încă trei studii din Marea Britanie, SUA, Germania. Ei sunt imunizaţi forever, pentru că aşa este şi normal. Tu când faci varicelă mai faci de șapte ori varicelă?

Ce virus este asta, a cărui imunitate ţine şase luni? Asta este o aberație. Indicele este clar. Noi trăim într-o ţară în care cel puţin 33% sunt imunizaţi”, a spus Dana Budeanu

Referitor la declaraţiile oficialilor despre posibilitatea apariției şi valului patru de COVID-19, Dana Budeanu a precizat că autorităţile se pot juca de acum cu aceste cifre, dar dacă ne invită la vaccinare cum ar mai fi posibilă pandemia.

Cum anunți valul patru COVID-19 când tu ești în plin proces de vaccinare
„Ce o să îmi spui în septembrie, că o să ajung obligatoriu la 50% imunizaţi. Ce o să-mi spui? Că vine valul patru că m-am distrat vara asta? Păi, dacă vine valul patru haideți să intrăm în casă, suntem inconștienți? Mai stăm două trei luni prin casă la 40 de grade şi în septembrie arătăm

degetul din mijloc la tot globul pământesc. Păi nu? Cum anunți valul patru când tu ești în plin proces de vaccinare.

Totul este în bătaie de joc! Pentru ce mă inviți să mă vaccinez”, a întrebat Dana Budeanu la Sinteza Zilei.

Dana Budeanu apel către populație
„Vreau să rog toată populația să se relaxeze.Vă rog din suflet să înțelegeți că nu vine nicio apocalipsă, nu trăim apocalipsa. Ne-am nimerit noi prost, generaţia asta, să trecem prin mizeria asta.

Părinţii noştri au stat 40 de ani în comunism şi bunicii noştri în 100 de ani de război, nu trăim aşa o mare dramă”, a mai spus Dana Budeanu la Sinteza Zilei. scrie antena3