Anunţ de ultimă oră despre prăbuşirea pe Terra a rachetei chineze scăpată de sub control. Momentul critic va fi duminică dimineaţă

Statusurile celei mai mari rachete chineze lansate săptămâna trecută ar putea să ajungă în atmosfera terestră cel mai probabil duminică dimineaţă, au transmis centrele european şi american de monitorizare.

Partea principală din uriaşa rachetă care a lansat primul modul al Chinei pentru staţia spaţială Tianhe urmează să cadă pe Terra şi este posibil să aibă o revenire necontrolată, la un punct necunoscut. Scheletul de 30 de metri face parte din racheta Long March 5B care a lansat modulul „Heavenly Harmony” pe orbita joasă a Pământului, pe 29 aprilie, din Wenchang, provincia Hainan.

Ministerul chinez de Externe a spus vineri că cea mai mare parte a rachetei va arde la reintrarea în atmosferă şi că este puţin probabil să provoace vreun prejudiciu pe Terra.

Space Surveillance and Tracking (EU SST) a anunţat că cea mai recentă predicţie a sa pentru momentul revenirii în atmosferă este 190 de minute înainte sau după ora 02:11 GMT (05:11, ora României), duminică.

Center for Orbital Reentry and Debris Studies (CORDS) de la Aerospace Corporation, centru american finanţat de guvern, şi-a actualizat predicţia pentru patru ore înainte sau după 03:30 GMT duminică (06:30, ora României), după cum anunţă Reuters.

Pe site-ul EU SST este precizat că probabilitatea ca impactul cu solul să fie într-o zonă populată este scăzut, însă a subliniat că orice predicţie este nesigură având în vedere că obiectul este necontrolat.