Sotia lui Dorin Ieșeanu, care a murit in urma infectiei de Covid, a publicat imagini cu artistul din spital

Imagini sfâșietoare, cu tânărul Dorin Ieșeanu, artist decedat după infecția cu Covid, au fost publicate de soția sa.

În înregistrare, acesta apare în salon, în timp ce îngâna o piesă, de altfel prima pe care voia să o lanseze ca interpret solo. În unele momente, tânărul nu mai are destul aer și face pauze pentru ași lua oxigen prin mască. Pe final, copleșit de emoțiile versurilor, dar și de dorul de cei dragi,

instrumentistul cu greu și-a stăpânit lacrimile. Moartea sa a șocat mai multă lume, pentru că, la doar 33 de ani, în timp ce se

pregătea să se externeze, starea lui s-a agravat brusc și, în mai puțin de o zi, s-a stins la reanimare.

„Cântec despre părinți” urma să fie prima piesă solo a lui Dorin Ieșeanu. Până să se îmbolnăvească, tânărul instrumentist a reușit să-și înregistreze vocea într-un studio de muzică. Avea deja și un scenariu

pentru a filma și un videoclip. Însă, nu a mai apucat să ajungă la acest moment, pentru că boala i-a răpus nu doar planurile, dar și viața.

După ce a găsit filmarea în care apare îngânând piesa, pentru că nu avea destul aer, soția lui, Luciana, sa gândit să-i aducă un ultim omagiu.

Chiar dacă a dezvoltat o formă gravă de Covid, Dorin a reușit să înfrunte boala și deja se pregătea să se externeze, având și testul negativ.

Ultima dată când l-a văzut, însă doar de la balcon, soția

sa și-l amintește plin de speranță și încrezut că tot ce a fost mai greu, a rămas în urmă. Încă puțin și urma să părăsească spitalul. scrie news-stiri.com