Momente grele pentru Alexandru Arșinel: A trebuit să fac multe alte lucruri, să muncesc aproape non-stop

Alexandru Arșinel a vorbit despre relația pe care a avut-o cu Stela Popescu, dar și despre sacrificiile pe care a fost nevoit să le facă de-a lungul anilor în cariera sa de actor. Acesta susține că au fost momente în care muncea chiar și non-stop.

Într-un interviu acordat pentru impact.ro, Alexandru Arșinel, în vârstă de 82 de ani, a vorbit despre cariera sa, dar și despre relația pe care avut-o cu partenera sa, Stela Popescu.

Potrivit acestuia, în spate se ascund ani mulți de muncă, iar pe lângă spectacolele de teatru, pentru a juca în seriale, Alexandru Arșinel a trebuit să facă anumite sacrficii, muncind de dimineața până seara.

„Eu ca să ajung să am bucuria unei răsplate mai generoase a trebuit să muncesc de mi-au sărit ochii. Exceptând teatrul, unde leafa era leafă, a trebuit să te zbați să mai faci ceva, să joci într-un serial… A trebuit să fac multe alte lucruri, să muncesc aproape non-stop”, a spus actorul pentru impact.ro.

În ceea ce privește relația cu Stela Popescu, Alexandru Arșinel susține că a fost norocos să o cunoască și să o aibă ca parteneră. Potrivit acestuia, actrița nu se plângea niciodată și era tot timpul conectată la efort.

Relația lui Alexandru Arșinel cu Stela Popescu
Totodată, el a mai adăugat că erau momente în care plecau chiar la patru dimineața, iar actrița îl aștepta de fiecre dată, având dorința să facă totul permanent.

„Aici am avut norocul să am și o parteneră care nu se plângea niciodată, era conectată la tot ceea ce trebuia să facem ca să și lăsăm ceva în urmă. Stela Popescu era total conectată la efort, nu se plângea niciodată. Plecam la 4 dimineața la Pașcani, era în poartă, mă aștepta. Avea o dorință de a face asta permanent. Nu, nu suntem suficient de prețuiți pentru ceea ce facem și încercăm să facem, nu suntem suficient respectați și apreciați.”, a mai declarat Arșinel, pentru Impact.ro.

Acesta a mai menționat că oamenii ar trebui să se plângă mai degrabă de răsplată decât de muncă.

„Numai de muncă nu trebuie să ne plângem, trebuie să ne plângem de răsplată, pentru că munca nu ne sperie pe noi, actorii. Trăim viața de toate zilele așa cum trăim un rol pe scenă, se oprește când se termină piesa. În viața privată nu se termină niciodată, doar când se încheie pur și simplu, suntem mereu conectați la ceea ce se întâmplă cu viața de pe scenă”, a mai adăugat Alexandru Arșinel, pentru sursa citată.